Raportul SRI

EPISODUL IV

CONCLUSII

Privite retrospectiv, momentele de inceput la Revolutiei romane isi dezvaluie necesitatea istorica, asezandu-se in ordinea firescului. Ceea ce nu inseamna, insa, ca ele au fost mereu - si de catre toata lumea - considerate doar ca expresia revoltei spontane a unei populatii care, ani de zile, acumulase profunde nemultumiri atat de natura materiala, cat si spirituala. Dimpotriva, pe seama lor s-au pus in circulatie numeroase scenarii, care plasau temeiurile Revolutiei romane fie in afara tarii, fie la nivelul cine stie caror comploturi inca demult urzite in tara.

Analizate cu un profesionalism dublat de buna-credinta, multimea de scenarii isi releva inconsistenta. Dar, daca ele au fost posibile, este pentru ca evenimentele din decembrie '89 au fost permanent marcate de unele fapte care trimit spre actiunea premeditata a unto "actori" din afara maselor, spontan iesite in strada.

Astfel, chiar inceputul timisorean al evenimentelor din decembrie este marcat, in dupaamiaza zilei de 16, cand numarul simpatizantilor si al curiosilor adunati in jurul locuintei pastorului Tokes se redusese simtitor, de aparitia unui grup de tineri care incitau la actiuni violente, ei insisi dedandu-se la spargerea vitrinelor de la unitatile comerciale din zona si blocand mijloacele de transport in comun.

Pe masura ce s-a conturat o participare tot mai numeroasa a cetatenilor la actiunile de strada, o parte insemnata a nucleului activ in faza de initiere a acestora s-a retras din prim-planul activitatilor respective, unii dintre ei aprand ulterior, in diferite ipostaze, in derularea evenimentelor.

Semne de intrebare ridica si modul in care s-au produs, la Timisoara, unele actiuni de provocare a armatei. Analizate ulterior, ele conduc la ipoteza unei pregatiri prelabile si profesioniste, concretizate in: -ruperea antenelor statiilor de radio de pe tehnica de lupta; - blocarea rotilor motrice si de intindere ale tancurilor cu fier beton cu diametrul de 30 mm, confectionat in forma de U, ce nu putea fi pregatit la fata locului; - utilizarea, de catre unele persoane, a unor chei speciale, necesare deschiderii rezervoarelor suplimentare de motorina si incendierea carburantului; - folosirea "sticlelor incendiare" (care, de asemenea, necesita o pregatire anterioara); - in mai multe declaratii date de militari in termen si de unii ofiteri se mentioneaza ca in randurile demonstrantilor se aruncau inspre militari cu bile de rulmenti, obiecte care, de asemenea, presupun premeditarea.

La Sibiu, in timpul evenimentelor, a fost semnalata prezenta unor persoane din judetele Cluj si Timis, in legatura cu care, ulterior, au rezultat date sigure ca s-au implicat direct in organizare si desfasurarea evenimentelor.

Cazul clujeanului Stuparu Dan este deja cunoscut, dupa cum exista si marturii ale unor demonstranti cu privire la faptul ca unii dintre conducatorii coloanelor nu cunosteau topografia orasului, cerand, la intersectii, indicatii cu privire la caile de acces spre o institutie sau alta.

Cela mai multe semne de intrebare s-au ridicat in legatura cu mitingul din 21. Cum a fost posibil ca, in conditiile in care Timisoara producea, inca din 16 decembrie, dovada certa a starii de spirit si a disponibilitatilor revolutionare ale populatiei tarii, N. Ceausescu sa stranga la un loc populatia Bucurestiului, fara a lua in calcul ca o singura scanteie ar fi fost de natura sa produca explozia previzibila? Si, intrucat explozia chiar s-a produs, cine a fost autorul scanteii care a transformat in revolta o adunare populara exersata in ani lungi de dictatura?

Decizia de organizare a mitingului ar putea fi pusa pe seama dictatorului - in comportamentul acestuia exista suficiente indicii care pot motiva gestul - dupa cum, la fel de bine, i-ar fi putut fi sugerata, tocmai pentru certa ei potentialitate conflictuala.

Ceea ce nu mai lasa, insa, loc de dubii in privinta premeditarii evenimentelor este faptul ca date obtinute ulterior, in plan informativ, coroborate cu unele informatii certe, precum si marturii provenite de la diverse persoane care au participat nemijlocit la miting, sau care au avut ocazia sa-l priveasca de la distante propice unor imagini de ansamblu, pun in evidenta numeroase aspecte care nu pot tine, in nici un fel, de actiunea ,aselor-purtatoare ale revolutiei.

• Vacarmul sonor (asemanator celui produs de formatiuni de avioane, elicoptere sau tancuri) a provenit initial dintr-o sursa de amplificare, nu din randul manifestantilor.
• Starea de panica nu s-a datorat numai zgomotului produs in difuzoare ci, asa cum au relatat mai multe persoane, "a fost vorba de o senzatie fizica de spaima, resimtita sub forma unei nelinisti atat de puternice, incat aproape ca nu te mai puteai tine pe picioare, iar in urechi iti rasuna un huruit insuportabil".
• Discutii purtate cu specialiti atesta ca o atare stare si senzatiile descrise mai sus, ar putea fi provocate prin emiterea, la mare intensitate, a unor unde de joasa frecventa, sub pragul audibilului.
• Date de interes privind elucidarea acestor afirmatii ar putea oferi personalul tehnic si specialistii care asiguraru, la data respectiva, sonorizarea unor astfel de manifestatii.
• Mai multe persoane au relatat ca, exact inaintea inceperii panicii, pe laturile exterioare ale multimii - dinspre Hotelul "Negoiu" si zona Hotelului "Bucuresti" - au aparut masini ARO din care au coborat persoane inarmate cu bate, care penetrand cordonul de asigurare exterior, au inceput sa-i loveasca pe manifestanti.

Penetrarea cordoanelor exterioare - chiar slab constituite - nu era totusi un lucru simplu de facut, iar depasirea lor presupune o acceptare a celor care formau dispozitivele respective, context in care se ridica semne de intrebare in privinta atitudinii si pozitiilor unor cadre de comanda din MI.

• Alte persoane au afirmat ca, aflandu-se in mijlocul multimii, au observat cum unii purtatori de lozinci din polistiren expandat au scos lozincile si, cu manerele cu varfuri ascutite - atipice pentru cele confectionate pentru acest scop in intreprinderi - au inceput sa-i impunga pe cei din jurul lor, strigand in acelasi timp "Fugiti, ca ne omoara!", "Vin tancurile!", huiduind, urland etc.
• Bubuiturile puternice care s-au auzit in acele momente puteau proveni si din detonarea unor petarde (chiar daca la controlul post-actiune, efectuat de cadre specializate, nu au putut fi relevate urmele specifice lasate de folosirea acestui tip de mijloace de marcare a focului).
• Gardarea manifestatiei nu s-a realizat conform tipicului stabilit pentru astfel de ocazii, cadrele fiind amplasate in primul rand al participantilor. Astfel, acestea nu numai ca n-au putut interveni, dar nici macar n-au putu vedea ce se intampla.

In acelasi timp, desi se cunostea ca, in diferite puncte din zona centrului Capitalei incepusera sa se constituie grupuri - in principal tineri - fiind vizibila intentia acestora de a declansa manifestatii de protest, fortele de ordine (MI) amplasate pe laturile exterioare ale dispozitivului de gardare au fost relativ putine, fiind intarite abia dupa "spargerea" mitingului.

Toate acestea ar putea constitui un punct de plecare pentru descifrarea principalelor elemente ale manevrei, precum si pentru identificarea unora dintre regizorii si actorii acesteia, da catre institutii abilitate cu anchetarea evenimentelor.

Lucruri care ies din logica bunului simt se petrec in Bucuresti si in noaptea de 21 spre 22 decembrie.

Asa cum am aratat deja, interventia scutierilor in actiunile de reprimare se produce spre miezul noptii. La inceput, actiunile acestora erau coordonate si dirijate, ei alegandu-si tintele - grupuri mai compacte - si actionand pentru dispersarea lor. Evolutia a luat, insa, o intorsatura tragica, in momentul in care in randul scutierilor a fost lansat zvonul ca, la Piata Romana, mai multi colegi de-ai lor fusesera omorati prin injunghiere cu surubelnite. Ca nu era decat un zvon, o probeaza faptul ca acest aspect nu s-a putut verifica si despre el nu au aparut nici un fel de date. Iar daca asa stau lucrurile, se pune intrebarea fireasca: cine si cu ce scop lansase un astfel de zvon?

Din acest moment, scuterii nu au mai putu fi stapaniti de sefii lor si au inceput sa "lucreze" la gramada, fara nici o alegere si fara limite. Un caz exemplificativ pentru intorsatura tragica a situatie si tarea de spirit a celor implicati, relatat de persoane care au fost victime ale episodului respectiv, este cel in care aproape toti pasagerii care au coborat, la un moment dat, la statia de metrou Piata Universitatii, pana si copii, au fost pur si simplu luati pe sus, maltratati. In asteptarea dubelor, cei "prinsi" erau batuti, tarati de maini si de picioare si obligati sa se culce pe burta, unii peste altii, construindu-se gramezi formate din cate trei-patru straturi de oameni: barbati, femei, copii, de-a valma.

In aproape tot acest timp, insa, in dreptul Hotelului Intercontinental, in chiar imediata vecinatate a cordonului de militari, exista un grup agitatoric, foarte activ, amplasat pe un TAB "cucerit", abandonat de echipaj, grup care nu a fost supus nici asalturilor scutierilor, nici tirului executat in zona. Iar spargerea "baricadei" nu s-a realizat spre zona TAB-ului, pentru a fi eliberat, ci diametral opus, spre zona restaurantului "Dunarea".

Cum au reusit niste civile sa captureze o masina de lupta si cum au fost ei ocoliti de toate necazurile noptii aceleia fierbinte, raman, inca, intrebari care-si asteapta raspunsul.

De altfel, in contul noptii de 21 spre 22 decembrie pot fi trecute si alte intrebari, ale caror raspunsuri ar putea spori adevarul despre cele intamplate atunci.

Unul dintre lucrurile despre care s-a discutat mult - si continua sa se discute si in prezent - il constituie curajul deosebit al unora dintre cei care au actionat in noaptea respectiva in Piata Universitatii, infruntand fara nici o teama fortele de ordine.

Legat de aceasta, din date provenite de la fosti ofiteri Ai Directiei a V-a a rezultat ca, dupa lasarea intunericului, in piata a sosit un camion, fara insemne de inmatriculare, care a descarcat o mare cantitate de sticle cu bauturi alcoolice, care au fost impartite celor care ramasesera in zona. Sticlele nu aveau nici o eticheta, iat analiza lichidului aflat intr-un astfel de recipient - efectuata in laboratorul din sediul fostei unitati nationale - a relevat prezenta, in continut, a unor substante din catogoria droguriloe cu efect excitant, care provocau consumatorilor o stare de exaltare, inhiband instinctul de conservare si. prin aceasta, inlaturand senzatia de frica si alternand puternic perceptia starilor de pericol.

Aceasta informatie nu este lipsita de interes daca se are in vedere modul de comportament al unor dintre manifestanti, cu precadere al celor care, in momentul spargerii baricadei de catre tancuri, nu s-au dat la o parte, unii fiind accidentati mortal.

Cercetarile informative nu au putut stabili cine a adus camionul si la a cui initiativa.

Semen de intrebare ridica si situatia ambigua adoptata de conducerea superioara a fostului DSS. Astfel, in lipsa generalului Vlad - aflat in sediul CC al PCR -, conducerea trebuia sa fie, automat, preluata de adjunctul sau, generalul BUCURESCU GIANU. Acesta insa, conform unor relatari ale fostului sef de cabinet (actualmente cadru in UM 0215 Bucuresti - MI) - refuza sa raspunda la telefon sau sa dea vreo indicatie cu privire la activitatile ce ar fi trebuit desfasurate.

Dupa cum o necunoscuta mai staruie si in ceea ce-l priveste pe fostul sef al Securitatii Municipiului Bucuresti, col (r) GORAN GHEORGHE, care, in cursul noptii de 21/22 decembrie 1989 a parasit unitatea fara sa dea nici un fel de ordin si fara sa anunte cine il inlocuia la comanda, reaparand abia dupa 25 decembrie 1989, cand deja situatia incepuse sa sa stabilizeze.